Simona
Liderii narcisiști sunt personalităţi impulsive care doresc să își impună punctul de vedere contra majorităţii. Dorinţa compulsivă de a primi laude crește cu atât mai mult cu cât ceilalţi îl invidiază. Pentru ei, scopul relaţiilor este de a-și valida personalitatea, iar ceilalţi sunt consideraţi un mijloc prin care își câștigă adepţi. Așteptările sunt mult mai măreţe decât posibilităţile lui. În cadrul unui grup, dacă unul dintre membrii contestă ideile și încurajează exprimarea unor idei diferite de cele iniţiale, nacrisistul va recurge la șantajul emoţional și învinovăţirea tuturor membrilor, pentru a nu-și pierde controlul și puterea. Când trăsăturile îi sunt minimalizate, se va simţi silit să apeleze la o nouă ţinută extravagantă. Lipsit de valoare, va prefera să își compenseze neajunsurile prin suprageneralizarea cunoștinţelor, prin seducţia celor vulnerabili în căutare de prestigiu sau prin imaginea exterioară. Acțiunile și contribuțiile membrilor vor fi devalorizate și luate asupra succesului lui. Întrucât își supraestimează realizările și capacitățile, el se consideră o persoană unică, distinctă, care merită un tratament special. Liderul narcisist este vulnerabil la critici și pierderi. Este pretențios cu subordonații săi și le cere tuturor să se supună dorințelor lui, fără să le acorde importanță. Ei vor suprima orice emoție și vor minimaliza orice problemă sau sentiment exprimat de ceilalți. Lipsa empatiei, nerăbdarea și dezinteresul față de ceea ce comunică ceilalți sunt trăsături tipice ale liderilor narcisiști. Tendința de a-și pregăti cuvintele în timp ce ceilalți vorbesc, le poate distrage atenția de la ceea ce alții vor să comunice. Este adesea invidios față de proiectele celorlalți și îi subestimează. Aroganța, snobismul și lingușeala sunt o armă contra celor pe care îi invidiază. Printre cauzele tulburării de personalitate narcisistică, cele mai cunoscute sunt indulgența exagerată, admirația și complimentele exagerate din partea părinților, supraevaluarea aptitudinilor și cunoștințelor, fără a fi verificate și dezvoltate, iar lipsa unei atitudini realiste, incapacitatea de a fi ordonat, cumpătat, grijuliu faţă de sarcinile încredinţate, pot fi un semn al dezvoltării acestei tulburări. La fel și expectațiile foarte mari din partea părinților, sarcini mult peste posibilitățile lor, chiar și hiperprotecția pot fi cauze ale narcisismului. Alt exemplu poate fi și comprotamentul instabil al părinților, care servesc ca model copilului și acesta poate recurge la manipulare. Dacă acesta se învață că prin plâns poate căpăta ceea ce își dorește, iar părinții cedează, poate deveni din ce în ce mai agresiv atunci când dorește ceva. Părinții trebuie să îi dezvolte capacitatea de a aștepta, de a-și păstra o atitudine tolerantă în timp ce așteaptă. Această abilitate se cultivă prin amânarea satisfacției pe termen scurt, pentru satisfacțiile pe termen lung. Pe de altă parte, neglijarea copilului, violența fizică sau verbală îl pot determina pe copil să își compenseze lipsa afectivității, atenției, printr-un sentiment de autoimportanță, ori o necesitate de afecțiune, asociere cu oameni care au un statut înalt, chiar și o nevoie de a-i exploata emoțional sau material pe ceilalți. Narcisistul este competitiv, egocentric și sceptic, el nu va avea încredere în nimeni, va suspecta chiar și intenția psihoterapeutului de a fi controlat, în plus îi va disprețui pe cei care îi seamănă, uneori chiar și pe sine.
Când vine vorba de un discurs, liderii narcisiști folosesc argumente manipulatorii, discriminatorii, și interferențe în comunicare, grăbiți să nu își piardă argumentele. Liderii unei secte pot mistifica realitatea, vrăjind prin mituri specifice, convins că este diferit de toți, divin și omniprezent. Adepții liderilor narcisiști sunt impresionați de el, iar acesta creează falsa impresie că este invidiat din cauza puterii pe cre o deține. Sentimentul de apartenență și identificarea membrilor cu grupul este consolidat prin intermediul hipnozei, substanțelor psihotrope sau a ritualurilor. Toate acestea favorizează reducerea sensibilității față de imagini, sunete sau mesaje, fapt ce conduce la pierderea contactului cu realitatea. Ca fapt divers, o tehnică pe care am observat-o în grupurile de Facebook este postarea unei poze cu un perete, un geam, sau chiar un cer, în care utilizatorul îi întreabă pe membrii dacă văd fantome, capete de oameni decedați, sau chiar extratereștri. Ca și explicație științifică, pareidolia este un bias, adică o iluzie caracterizată prin perceperea unei imagini sau experiențe familiare fără a fi reală. Pare că ne este cunoscut, dar acest lucru ne este indus cu mult înainte să vedem imaginea postată, pentru a ni se induce idei sau emoții care ne-ar schimba percepția asupra a ceea ce ar trebui să vedem. Fără a fi influențați de sugestii, fiecare ar putea să perceapă imaginea abstractă într-un mod diferit. Acest fenomen este doar o tendință instinctivă, o nevoie instinctivă a minții de a percepe cu rapiditate anumiți stimuli, un mecanism folosit de strămoșii noștri pentru a se putea apăra și fugi. Deoarece mintea inconștientă funcționează înaintea minții conștiente( judecata și luarea deciziilor), avem tendința să facem interpretări în baza reacțiilor rapide. într-o Membrii, acum extrem de sugestibili, sunt ancorați într-o stare de dependență și se supun oricărei dorințe, pentru a-și crește reputația. Coeziunea grupală stopează gândirea critică, iar abaterea de la norme se pedepsește cu confesiuni, care au ca scop iertarea, supușenia și răscumpărarea. Diferențele dintre membrii ar putea afecta coeziunea grupală, iar liderul folosește tehnici de a înlătura diviziunile, tocmai pentru a-i reuni pe toți membrii. Narcisiștii reușesc întotdeauna să direcționeze centrul discuției, de la subiectul principal către ei înșiși(realizările, ideile, valorile lor). În clipa în care simt că își pierd argumentele, frica de un posibil eșec îi determină să recurgă la atacul de persoană, pentru a-i distrage atenția oponentului. "Oponentul X este o persoană rea, de aceea nu ar trebui să acceptați ideea lui!"; "Această idee este greșită pentru că a fost adoptată de această categorie de oameni!". Sau, când se bazează pe un echivoc, tocmai pentru a induce în eroare: "Nu ar trebui să mergi acolo cu X, este periculos!"(Neștiind dacă X sau locul este periculos). Un alt exemplu de atac este atunci când cineva a investit timp și bani într-o activitate, iar acum a ajuns să se identifice cu acea activitate, deci orice obiecție justificată asupra acțiunii respective poate fi interpretat un atac la persoană. Atunci când aderăm la un grup și ne identificăm cu prototipul de grup, ne conformăm normelor și valorilor, și ajungem să ne pierdem identitatea personală. Suntem convinși că toți ceilalți ne tratează corespunzător și ajungem să ne izolăm, căutând un grup în care să ne simțim acceptați. Liderii unor secte folosesc tehnici de persuasiune pentru a ne îndepărta de familie sau prieteni, promițându-le o cale de scăpare dintr-o "societate nedreaptă". Referitor la exemplele de sofisme, manipulatorii folosesc tehnici care distrug credibilitatea oponentului, iar opinia publică și urmăritorii aderă la ideea celui care atacă.
În concluzie, sancționarea, identificarea și disputarea tehnicilor retorice stopează polarizarea și divizarea societății.