Simona
Dependența și obsesia au la bază un conflict inconștient pe care refuzăm să îl aducem în conștință. Mintea dependentului oscilează între două direcții opuse, motiv pentru care este indecis și nehotărât. Ei se reintorc în trecut pentru a-și analiza orice alegere făcută, cu gândul că ar fi fost mai bine dacă ar fi acționat în mod diferit. Raționalizarea este un mecanism de apărare prin care ne justificăm comportamentul sau consecințele alegerilor noastre. Pentru un dependent, mintea oscilează între două polarități, își schimbă direcția în căutarea perfecțiunii, caută argumente și se consideră îndreptățit pentru comportamentul lui. Obsesia este atunci când suntem mânați de frustrare, furie sau teamă, și constientizăm efectele negative ale viciului, deși ne simțim vinovați și căutăm un vinovat (în exterior) pentru atitudinea noastră. Dependentul este conștient de starea deficitară a sănătății, dar există o inconsistență între convingerile și comportamentele lui, care hrănește disonanța cu care se confruntă. Dependenții se confruntă cu un disconfort atunci când atitudinile, credințele și valorile nu se potrivesc cu comportamentul lor. Când nu există consistență în credințele și percepțiile noastre, căutăm întotdeauna comoditatea, familiarul și funcționăm pe pilot automat. Atunci când există o discrepanță între credințe sau comportamente, dependentul va fi îndrumat să cântărească beneficiile și dezavantajele pentru care ar consuma sau nu ar consuma droguri. Nevoia de a ne asigura de coerența convingerilor și comportamentelor noastre poate manifesta prin dependența stimei de sine față de aprobarea și validarea celorlalți. În contextul relațiilor umane, dependentul va profita de victimizare pentru a primi ceea ce dorește și se va comporta cu ceilalți așa cum dorește să fie tratat, simțindu-se respins, neîndreptățit și jignit dacă nu primește nimic la schimb. "După câte am făcut pentru tine!"; "Sunt frumoasă?"; "De ce eu? Nu meritam asta!" Stima față de sine este modelată în funcție de atitudinea și comportamentul celorlalți, în funcție de complimentele și sprijinul acordat. Tot în contextul relațiilor umane, dependentul se va supune solicitărilor din frica de a fi respins, și nu își acordă niciodată timp de repaus. În ciuda dorințelor reprimate(agresiune, tristețe, frustrare, revoltă), dependentul se simte insecurizat și se minte pe sine că toți au intenții bune, că sunt demni de încredere, și își subordonează propriile judecăți sau sentimente în funcție de părerile, criticile sau atitudinea celorlalți, pentru că beneficiile sau lipsa lor depind de evaluările exterioare. În cel mai rău caz, dependentul depinde de noroc(fiind convins că i s-au făcut vrăji, consultând superstiții sau vrăjitoare pentru a-l elibera de vicii) Experiențele de odinioară vor fi un traseu după care ne ghidăm, un comportament orientat spre reducerea disonanței-cuvintele internalizate pot descuraja sau încuraja credințele dependentului. (Atunci când ne e foame, organismul semnalează o necesitate fiziologică și simțim nevoia să mâncăm. Atunci când suntem instabili emoțional, nu ne putem stăpâni foamea și mâncăm mai mult decât ar trebui, pentru că voința de a ne opri nu este îndeajuns de puternică). Cognițiile(de pildă convingerile despre sine, experiențele plăcute pe care le asociem cu consumul de alcool, dulciuri sau tutun, tind să "alimenteze" disonanța). Credințele și opinia majorității implică aprecieri care, de obicei, ne influențează și ne stârnesc curiozitatea.
Relația dintre gândurile conflictuale și gândurile consonante depind de intensitatea sentimentelor disonante. Cu cât suntem mai contrariați, cu atât mai multă presiune, tensiune și disconfort ne inundă sentimentele. În funcție de intensitatea emoțiilor, există o predominanță a uneia dintre cele două tendințe. Consistența în credințele și percepțiile noastre se clădește cu împăcarea convingerilor aflate în conflict cu credințele, așteptările și obiceiurile pretinse în trecut. "Dragostea și suferința sunt cele două fețe ale aceleași monede". Cu alte cuvinte, dacă ne angajăm în acțiuni aflate în conflict cu convingerile noastre, vom tinde să facem judecăți de valoare, să adoptăm decizii în funcție de părerile celorlalți, și evaluări în baza gândirii emoționale. Dacă am conștientiza modul în care convingerile conflictuale afectează procesul decizional, ne-am echilibra emoția și rațiunea, și am găsi alternative care le-ar împăca pe amândouă. Prin neconcordanțele dintre credințele și acțiunile noastre, ne contrazicem pe noi înșine de reducerea agitației. Dat fiind faptul că cedăm, ne întârim conflictul interior(ne reprimăm dorința de schimbare sau frustrarea). Motiv pentru care ne vom simți neputincioși, lipsiți de dreptate, iar dorința de răzbunare ne va roade pe interior. De aceea, sfaturile, amenințările și sentimentele de ostilitate ar stopa ocazia consumului compulsiv de droguri, fapt ce o determină pe victimă să se supună și să profite de avantajele pe care "complicii" o promit. Dependentul acordă atenție în special tendințelor extreme și le reprimă pe cele aflate în contradicție. Faptul că se lasă supus de ele, le întărește și le amplifică din ce în ce mai mult. Dependentul mărește doza(treptat) pentru a-și asigura rezerve, pentru a profita de beneficiul maxim(la un moment dat va ajunge să consume din frica de a nu se simți bine, și nu din plăcere). După o perioadă în care simptomele s-au atenuat ori au fost înlăturate, el recade în capcană(pentru că își supraestimează rezultatele și renunță brusc), pentru că nu este motivat să continue și consideră că schimbarea i-ar transforma viața într-una plictisitoare, diferită de așteptările lui. Faptul că a încercat și a dat greș îl poate descuraja să continue, pentru că eforturile lui sunt în zadar. Dependența psihică poate afecta procesul terapeutic și este caracterizată de frică(un conflict interior nerezolvat), în spatele căruia se ascunde o frustrare. Frica poate apărea oricând, iar un simplu stimul, o amintire sau o experiență asociată cu viciul din trecut, poate aduce viciul înapoi. În consecință, este de înțeles că balanța risc beneficiu înclină în favoarea comodității, pentru că dependentul nu este suficient de informat și crede că are mult de pierdut.

„Există lucruri irecuperabile. Oamenii sunt recuperabili întotdeauna”
(Savatie Baştovoi)
„Atunci când cineva face o greşeală, de obicei o face din neştire. Greşelile făcute în urma unui conflict de conştiinţă, nasc un lanţ nesfârşit de alte greşeli, care sfârşesc într-o înfrângere totală. Cea mai mare greşeală nu e prima, ci a doua, pentru că ea o întăreşte pe prima şi devine uşa tuturor greşelilor care vor urma.
Greşelile nu se repară. Orice încercare de a repara o greşeală se aseamănă cu încercarea unui copil de a şterge o pată mică de cerneală de pe o foaie albă: până la urmă el face o gaură murdară în hârtie. De altfel, o pată mică de cerneală nu ne împiedică să citim o scrisoare, iar alteori ea poate părea plină de farmec şi autenticitate.Am cunoscut oameni care şi-au irosit viaţa în strădania de a repara o greşeală de tinereţe. A repara, pentru mulţi dintre ei, a însemnat a ascunde. Ei au reuşit să ascundă atât de bine greşeala tinereţii lor, încât au ajuns să o uite cu totul. Un lucru nu l-au putut uita: sentimentul vinovăţiei. Acest sentiment, care este cel mai greu de pe pământ, i-a făcut să urască acea faptă ca pe Distrugătorul vieţii lor. Dar fapta nu mai era în ei, pentru că ei au ascuns-o. Acum fapta era în ceilalţi. Aşa au ajuns să urască oamenii, să urască viaţa, să urască şi să se ascundă”