Simona
Nu experienţele de viaţă sunt cele care ne afectează reacţiile, ci modul în care le interpretăm. Cogniţiile sau modul în care interpretăm evenimentele cauzează o serie de reacţii cognitive, comportamentale, emoţionale sau modificări vegetative. Cogniţiile dezadaptative generează idei după care ne ghidăm atitudinea și comportamentul, iar faptul că le hrănim cu emoţii și gânduri dezadaptative, iraţionale, rigide sau dogmatice, acţionează în contrast cu realitatea obiectivă și blochează îndeplinirea scopurilor de bază. Evitarea și negarea evenimentelor acţionează în sprijinul gândurilor și emoţiilor dezadaptative, care hrănesc convingerile iraţionale, sau mai rău, care amplifică intensitatea și durata în timp a reacţiilor cognitive(conștiente) și comportamentale(reacţii inconștiente). Evenimentul activator(stimul observat, imaginat sau declanșat în urma unor asocieri de cuvinte, sunete, imagini, gânduri) este responsabil pentru toate gândurile automate. Totalitatea comportamentelor, atitudinilor și emoţiilor își au sorgintea în convingeri rigide(comportamente rutiniere, reprezentări personale, ideologii, stereotipuri, superstiţii, idei preconcepute sau zvonuri), în baza cărora tragem concluzii absolutiste și iraţionale. "Trebuie cu necesitate!" ;"Trebuie în acest moment!"' ; "Este absolut necesar!" Cogniţiile evaluative vor pune stăpânire pe gândurile și emoţiile noastre, iar orice eveniment neutru va fi interpretat într-un mod mult mai negativ decât ar trebui să fie. În acest caz, obișnuim să extindem o concluzie trasă în baza unui eveniment negativ și să îl extrapolăm la întreaga noastră viaţă. "Totul va fi la fel mentru mine!" ; "Nu îmi va trece niciodată!" ; "Toţi oamenii sunt la fel!" Pe de altă parte, abstracţia selectivă reprezintă înclinaţia omului de a maximiza negativul și de a minimiza pozitivul. Distorsiunea cognitivă ne afectează modul în care interpretăm cuvintele, imaginile, acţiunile sau atitudinile celorlalţi, fapt ce ne determină să punem accent pe negativ, mai degrabă decât pe pozitiv, și să acţionăm în baza instinctului emoţional. De pildă, nesiguranţa, fricile, acţiunile și comportamentele partenerului pot fi interpretate distorsionat, ceea ce stârnește frică, ură, sau gelozie în parteneră, iar acuzaţiile sau reproșul indirect să creeze nesiguranţă și supărare în partener. În acest caz, comunicarea incompletă, întârziată sau vagă, chiar și acuzaţiile pot afecta înţelegerea interlocutorilor. Gândurile și emoţiile nu au aceleași conotaţii pentru două persoane, mai ales dacă ele au stări de dispoziţie, așteptări sau frustrări diferite. Procesăm realitatea în mod automat, dintr-o perspectivă adânc înrădacinată în inconștient, care acţionează reflex și prompt, formate în urma experienţelor timpurii. Justificarea gândurilor automate reprezintă o modalitate de a deforma realitatea prezentă, cu scopul de a se mula pe propriile noastre credinţe, care au un impact major asupra stării noastre generale. Când dorim să acţionăm și să judecăm rapid, ne bazăm pe disponibilitatea gândurilor, dar cu riscul de a omite alte opţiuni mai bune. Acest lucru ne determină să gândim strict în alb sau negru, fără a găsi o cale de mijloc. Aprecierea depinde de valoarea pe care o dăm acestor situaţii, de modul în care ne auto-observăm pentru a detecta impactul acestora asupra noastră, și de a înţelege că nu suntem singurii condamnaţi la acest automatism al minţii și că circumstanţele care îl activează ţin de convingerile noastre. Evaluările negative sau fricile, care ascund o nevoie pe care nu am conștientizat-o, se reconstruiesc în evaluări pozitive, iar defectele se transformă în virtuţi și avantaje. Debutul anxietăţii și evenimentele petrecute în aceeași perioadă ne pot ajuta să ajungem la esenţa cauzei și să găsim modalităţi și alternative pentru a ne satisface aceste nevoi. (În general, trăsăturile de personalitate pot avea două laturi, pozitive și negative). În plus, oamenii au o nevoie sporită de a deține controlul. Limitarea comportamentelor(evitarea) nu controlează evenimentele exterioare, ci ne menține starea de anxietate. Anxietatea este un mecanism de supravieţuire și ne ajută să rămânem în alertă, iar simptomele emoţionale și fizice pot cauza un disconfort asupra corpului nostru. În situaţiile anxiogene, multe persoane se tem că vor leșina sau că vor suferi un atac de cord și își vor pierde controlul. Frica crește nivelul anxietăţii, iar hipervigilenţa la schimbări, mai ales când suntem într-un proces de adaptare, ne poate stresa cu ușurinţă, în funcţie de nivelul de rezistenţă, ceea ce ne consumă resursele energetice. Evitarea situaţiilor care induc anxietate și fobie, convingerile iraţionale, emoţiile reprimate, împiedică progresul, hrănesc fricile și menţin anxietatea. Scenariile despre ce se va întâmpla într-un viitor amplifică percepţia ameninţării și cresc hipervigilenţa, ceea ce ne menţine blocaţi într-un cerc vicios. Justificările absolutiste au rolul de a ne confirma convingerile, ceea ce ne determină să căutăm negativul în locul pozitivului, pentru a ne asigura controlul(de aici și obsesia pentru știrile catastrofale, telespectatorul fiind cuprins de sentimente de disconfort). Sentimentul în apropierea pericolului iminent este declanșat de obiectul fobic, iar evitarea întărește convingerea ameninţării, ceea ce ne subminează încrederea în sine. Infirmarea gândurilor automate se realizează prin disputarea lor și testarea ipotezei pe care persoana a lansat-o. "Sunt concluziile și decizile tale trase dintr-o idee preconcepută?" De asemenea, afirmaţiile pe care persoanele în cauză le fac, nu au o evidenţă obiectivă și nu pot ajunge la o altă concluzie pozitivă. Printre factorii care declanșează anxietatea se numără și consumul de substanțe psihotrope, călătoriile cu avionul, teama de ascensoare, frica de situații sociale sau senzaţiile corporale(ritmul rapid al bătăilor inimii). Acești factori declanșatori creează teamă și pot provoca un răspuns fiziologic, interpretat într-un mod catastrofic, faţă de care ne mobilizăm resursele interioare pentru a-l contracara, ceea ce înrăutățește situația dacă ne concentrăm cu precădere asupra consecințelor emoționale, nu raționale. Există o diferenţă între posibilitate și probabilitate. Adesea ne întrebăm "ce s-ar întâmpla dacă?" Posibilitatea unui eveniment se referă la ideea că acesta poate fi realizat. Pe când, probabilitatea reprezintă potenţialul întâmplării unui eveniment. Lucrurile de care ne temem probabil că nu se vor întâmpla. Mai concret, posibilitatea ca gandurile să ne influențeze emoțiile există, dar rezultatele accidentului nu sunt probabile. Examinarea fricilor poate fi soldată cu disputarea convingerilor. Probabilitatea de care ne temem este mult mai inofensivă în comparaţie cu emoţiile pe care le investim. De aceea, conștientizarea dovezilor și beneficiilor care susțin cognițiile sunt un element cheie în vindecare. În ciuda datelor statistice, șansele de a muri într-un accident de mașină sunt mai mari decât șansele de a muri într-un accident aerian. Cu toate astea, frica de zbor este mai des întâlnită în rândul călătorilor. Explicația din spatele acestei frici ar fi accidentele incontrolabile sau nefamiliare. Chiar dacă probabilitățile statistice dovedesc contrariul, frica de zbor este cauzată de accidentul incontrolabil, pilotul sau fenomenele meteorologice fiind responsabile de un probabil accident. Explicația fricii iraționale constă în felul accidentului suferit, nu în șansele producerii unui astfel de accident. Acestea fiind spuse, oamenii percep evenimentele în fața cărora nu dețin controlul ca fiind periculoase sau necunoscute, imprevizibile sau incontrolabile.